Noile prevederi în proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 119/2022, adoptat miercuri în Plenul Camerei Deputaților, forțează intrarea în insolvență a unor producători din surse regenerabile (eolian şi solar) cu proiecte și parcuri de mii de MW, se arată într-un comunicat comun al Asociației Române pentru Energie Eoliană (RWEA) şi al Organizației Patronale a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania (PATRES).
„Nu omorâți regenerabilii! Nu anulați investiții de mii de MW, în plină iarnă şi criză energetică, când România are nevoie de fiecare MW instalat în capacitățile de energie regenerabilă pentru a acoperi consumul de energie al românilor şi industriei! Nu impuneți formule de supraimpozitare total neadecvate care lovesc radical în producătorii de energie din surse regenerabile şi îi forțează să închidă capacitățile de producție! Nu falimentați sectorul regenerabilelor! Nu sacrificați invesțiile viitoare!”, susțin cele două asociații.