Cum a motivat ultima fabrică deținută de Stat intrarea în faliment, la 3 decenii de la liberalizarea pieței.
Ultima fabrică deținută de Stat, producătorul de încălțăminte Clujana, intră în faliment. Decizia au luat-o acționarii la ședința de la începutul lunii iar ieri compania și-a prezentat motivele intrării în faliment, într-un document înaintat Bursei de Valori București, unde i se tranzacționează acțiunile. Să menționăm, ”acționarii” înseamnă de fapt Consiliul Județean Cluj, care deține 93% din participații.
Clujana motivează că principala cauză a falimentului e evacuarea din spații. Să menționăm în acest context că acționarul majoritar, Consiliul Județean, a cumpărat spațiile în care funcționa fabrica mai bine de un secol în urmă cu trei ani în contul datoriilor la bugetul de Stat, și a somat fabrica să se mute, ceea ce nu s-a întâmplat ani de zile căci, spunea pentru actualdecluj.ro directorul Călin Oancea, nu are soluții.
La problemele vechi ale fabricii, pe care le prezentăm mai jos, s-a adăugat astfel, conform raportului, ”evacuarea societății din sediu (producție + administrativ + magazin de prezentare) ca urmare a înstrăinării dreptului de proprietate asupra imobilelor în dosarul anterior de insolvență; incapacitatea…