Administratorul special al companiei locale de termoficare Colterm din Timişoara, aflată în insolvenţă, Alexandru-Cristian Amza, a anunţat, miercuri, că în depozite se află un toc de cărbune care să acopere necesarul pentru următoarele 10 zile, pentru abonaţii din sistemul centralizat de încălzire.
El a precizat că întreaga cantitate de gaz înmagazinat este achitată complet, iar pentru necesarul pe luna în curs (aproximativ alţi 66.000 MWh) s-a plătit în avans jumătate, iar cealaltă jumătate a fost agreată cu furnizorii pentru a se achita în tranşe.
“Încă de la finele lunii mai 2022 am demarat aprovizionarea constantă cu combustibil, aşa încât să nu existe sincope majore în furnizarea energiei termice, în sezonul de încălzire 2022 – 2023, iar stocurile să fie în permanenţă asigurate. Astfel, începutul de an ne-a găsit cu un stoc de 11.338 tone cărbune, în condiţiile unui consum mediu de 1.000 de tone/zi. Cantitatea totală achiziţionată în intervalul iunie 2022 – ianuarie 2023 este de 88.195 tone de cărbune, la care se adaugă stocul de la finalul sezonului anterior de încălzire, de 6.084 tone. În total, 94.279 tone cărbune, din care 82.941 tone au fost, până acum, consumate”, a declarat Alexandru-Cristian Amza.