33
Piața polițelor RCA a devenit de necontrolat, după căderea City Insurance, dar nu s-au luat măsuri pentru stoparea creșterii nejustificate a prețurilor. Guvernul României găsise soluția emiterii unor polițe prin CEC Bank, anunțată din 2021, dar patronatele transportatorilor cred că nu se dorește de la nivel înalt înființarea acesteia. Se putea face acest lucru din 2018, dacă statul dorea, dar așa ceva ar afecta „caracatița” din piața RCA. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din Românie (COTAR) a anunțat falimentul asigurătorului City Insurance cu doi ani și jumătate înainte de a se produce dezastrul. Statul român nu a luat nicio măsură, iar acum, la doi ani după falimentul companiei, investigațiile elvețienilor și ale britanicilor, privind fraudele care au stat în spatele acestui faliment, arată că transportatorii aveau dreptate.