Jurnalista Anca Alexandrescu a făcut câteva comentarii cu privire declarațiile lui Eugen Teodorovici. Fostul ministru de Finanţe al PSD a afirmat că ordonanța dată de Guvern privind taxa de solidaritate este de competența DNA sâmbătă, 21 ianuarie. Totul a continuat apoi cu o serie de dezvăluiri incendiare privind privatizarea Petrom, compania deţinută acum de gigantul austriac OMV.
Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a venit cu o reacție după ce Eugen Teodorovici a afirmat că ordonanța dată de Guvern privind taxa de solidaritate este de competența DNA.
Anca Alexandrescu: Adrian Năstase continuă să mintă atunci când spune că Petrom era în faliment
„De 48 de ore de când am intrat în posesia contractului de privatizare descopăr mizerie după mizerie. Încerc să fiu calmă, însă amărăciunea care mă încearcă după ce am citit și am pus cap la cap niște lucruri.
Acest contract nu a fost semnat nici de ministrul Economiei, nici de ministrul Privatizării la vremea aceea, nici de prim-ministrul, deși au fost toți la semnarea documentului, ci de un director adjunct de la Oficiul Participațiilor Statului, un domn despre care nu auzisem.