Scandalul falimentului Euroins. FACIAS a făcut plângere penală conducerii ASF

by Redactia
13 views

Fundația Pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru abuz în serviciu și neglijență în serviciu.

În textul plângerii FACIAS arată că ASF știa foarte bine care este situația Euroins, însă a acționat cu încălcarea atribuțiilor pe care le are.

“În plângerea penală se arată în detaliu cum conducerea ASF, știind dificultățile cu care se confrunta Euroins, a decis să nu acționeze în sensul atribuțiilor sale conform legii de „asigurare a protecţiei asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor”. Rezultatul pasivității acestei instituții a condus inevitabil la falimentul companiei, iar consecințele asupra pieței asigurărilor și a clienților sunt incalculabile la acest moment. Concret, ASF știa din 2020 că Euroins nu are fondurile necesare acoperirii daunelor, dar s-a rezumat la a aplica niște amenzi fără să acționeze pentru a preveni dezastrul falimentului. Consecințele acestui mod defectuos de a-și îndeplini atribuțiile au fost deja simțite de români în cazul falimentului companiei City Insurance, în urma căruia prețul asigurărilor s-a triplat pentru a compensa pierderile.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More