Producția nu va fi reluată nici în acest an la Fabrica de Zahăr Bod / În viitorul apropiat va fi sistată și activitatea de ambalare a zahărului adus din Ucraina

by Redactia
14 views

La Fabrica de Zahăr Bod producția nu va fi reluată nici în acest an, după ce nu s-au încheiat contracte cu fermierii din județele Brașov, Covasna și Harghita, anunță Radio Brașov.

Unitatea de producție va intra în conservare, iar în viitorul apropiat va fi sistată și activitatea de ambalare a zahărului adus din Ucraina, după ce din data de 5 iunie au fost interzise exporturile din această țară către Uniunea Europeană.

„Motivul este unul foarte simplu: nu am găsit înțelegere și nici fermierii nu au avut anul acesta suprafețe pregătite pentru a putea cultiva în zona Brașov, Covasna, Harghita. Cei care au cultivat sfeclă de zahăr în zona Brașov – Harghita – Covasna au semnat contracte cu noi și sfecla va merge în fabrica de zahăr de la Luduș. Vom procesa acolo anul acesta, deoarece împreună cu fermierii din zona Mureșului am reușit să strângem o suprafață mică față de ceea ce ne-am dorit noi, doar pentru fabrica de la Luduș”, a explicat directorul general Best Achiziții, Mihaela Neagu.

Pentru că producția de zahăr va fi mai mică anul acesta, cumpărătorii vor resimți scumpirile la raft, anunță producătorul.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More