Tribunalul București a deschis procedura de faliment în cazul Euroins, după ce Curtea de Apel București respinsese de două ori solicitarea Euroins de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F..
Potrivit legislației în vigoare, A.S.F. anunță că polițele de asigurare emise de Euroins România mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi, respectiv până la data de 8.09.2023 (exceptând polițele de garanții, pentru care termenul de valabilitate este de 150 de zile și se împlinește la data de 7.11.2023).
După împlinirea termenelor de mai sus, polițele emise de Euroins România încetează de drept și, prin urmare, este necesară încheierea unor polițe noi.
Amintim că atât persoanele care au suferit daune acoperite de polițe de asigurare emise de Euroins România (atât daune provocate de terți asigurați RCA la societate, cât și daune acoperite de alte tipuri de asigurări), cât și clienții societății, care solicită returnarea parțială a primei de asigurare, se vor adresa Fondului de Garantare a Asiguraților (F.G.A.).
AICI puteți găsi pașiicare trebuie urmați pentru a solicita despăgubirea, iar AICI pașii care trebuie urmați pentru restituirea primei.