Procesul de insolvență al Lido, companie deținută în proporție de circa 42% de către stat, a ajuns la un nou termen. Vineri, Tribunalul București este așteptat să se pronunțe în vederea falimentului companiei, ceea ce ar putea fi un verdict crucial pentru viitorul societății.
Compania Lido SA se află în portofoliul Ministerului Economiei, Turismului și Antreprenoriatului și, din păcate, se clatină în fața falimentului încă din 2021, când societatea Akcent Development a făcut primul pas în acest sens. Cu datorii acumulate în valoare de 6,1 milioane lei și alături de nepăsarea statului care a lăsat compania fără administrator și sediu social, neprelungit contractele aferente, Tribunalul București a decis intrarea Lido SA în procesul de insolvență.
Când a realizat că riscă să piardă 21 de milioane de lei, valoarea estimată a Lido, statul a încercat să rezolve problemele și să redreseze compania. A numit un nou administrator, care însă a decis la scurt timp că nu își dorește să fie implicat, ținând cont de interesele ce planau în jurul afacerii Lido. Ulterior, a fost numit un alt administrator special, respectiv Mina Camelia Andreea, care promitea că va face tot ce îi stă în putere să salveze Lido de la devalizare.