În luna septembrie 2022, Nicu Marcu a intrat oficial în posesia documentelor și a notei de control redactate de către echipa de control a ASF, în urma controlului desfășurat la Euroins.
Rezultatele erau clare: Euroins nu îndeplinise planul de măsuri și trebuia să i se retragă autorizația de funcționare. Aceasta era și propunerea echipei de control.
Doar că în ASF, “până la Dumnezeu, te mănâncă Sfinții”, iar Madi Mușat, directorul juridic al ASF, numită de Nicu Marcu pe funcție și extrem de devotată “sfântului Marcu”, a avut o discuție tête-à-tête cu șeful ei, iar Euroins a devenit curată că lacrima, pentru că departamentul Juridic al ASF, mult mai preocupat să servească intereselor lui Nicu Marcu, decât să aplice legea, a căutat și a găsit (susțin ei) argumente juridice, astfel încât, constatările echipei de control să cadă precum popicele, iar Euroins să funcționeze în continuare, sub atenta supraveghere a lui Nicu Marcu.
Și a funcționat bine-mersi, încă 6 luni, încasând din vânzarea de RCA aproximativ 1,4 milioane de euro/zi.
La începutul acestui an, Libertatea făcuse publice mai multe documente despre neregulile identificate de către auditorul companiei Euroins și de către echipele de control ale ASF…