Porțile unei fabrici importante din Timișoara sunt pe punctul de a se închide. Pentru totdeauna. Din păcate, ceea ce Ziua de Vest a scris încă din luna august 2023 a devenit realitate. Compania AEM a intrat în colaps financiar. Fabrica nu mai are utilități, comenzi sau bani, iar peste 400 de oameni au rămas fără loc de muncă.
Manevra încercată în luna ianuarie, prin care conducerea AEM a încercat să ”dea țeapă” firmelor și băncilor la care societatea este datoare a fost dejucată, vineri, 9 februarie 2024, de judecătorii de la Tribunalul Timiș.
În 30 ianuarie 2024, proprietarii AEM SA, au mutat sediul social al firmei din Timișoara în București. În aceeași zi au depus la Tribunalul București o cerere de concordat preventiv, încercând să păstreze controlul companiei și să numească un administrator judiciar care să le convină. Cererea a fost respinsă însă de instanță.
