30
Rene Benko, fondatorul Signa, imperiul imobiliar şi de retail în valoare de 27 miliarde de euro, şi-a cerut falimentul personal la tribunalul austriac, care revizuieşte finanţele sale personale, transmite Bloomberg.
Benko a cerut falimentul în mod voluntar, a confirmat avocatul Norbert Wess. Decizia adânceşte problemele cu care se confruntă Benko, începând din noiembrie, când Signa a solicitat intrarea în insolvenţă, după ce încercările de ultim moment de a obţine finanţare de urgenţă au eşuat, provocând astfel unul dintre cele mai mari dezastre imobiliare de la criza financiară globală.
Grupul Signa, care are numeroase subsidiare în diverse ţări, avea nevoie de 600 milioane de euro pentru rezolvarea necesarului de lichidităţi pe termen scurt. Signa este proprietarul clădirii Chrysler din New York, al magazinului Selfridges din Marea Britanie, al unor centre comerciale de lux în Viena şi al celui mai mare lanţ de magazine din Germania.