33
Întârzierea decontării facturilor emise de constructori pentru lucrările de investiții publice pune în pericol atât finalizarea proiectelor, cât și situația financiară a firmelor respective.
Situația a început să devină gravă mai ales în cazul proiectelor derulate de către orașe și comune, dar sunt și consilii județene care întâmpină probleme în a face plata la timp a lucrărilor.
Toți respondenții unui sondaj inițiat de ARENA Construcțiilor în parteneriat cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții au declarat că au înregistrat întârzieri la plata facturilor. Peste 75% dintre aceștia spun că au avut întârzieri la plata facturilor pentru mai mult de o treime dintre contractele de investiții publice, pe care le au în derulare.
Un procent destul de ridicat, peste 18%, spun că nu au primit banii la timp în niciunul dintre contractele pe care le au cu autoritățile publice.