Partidul Social Democrat (PSD), aflat la guvernare, s-a înscris la masa credală a companiei de stat strategice de apărare cu profil aeronautic Romaero, intrată în insolvență în ianuarie, societate controlată de Ministerul Economiei, condus în prezent de ministrul PSD Ștefan-Radu Oprea, totodată senator social-democrat.
PSD revendică o creanță în valoare totală de 1,583 milioane lei asupra Romaero, din care administratorul judiciar al companiei a acceptat suma de 1,438 milioane lei, în urma verificării actelor în baza cărora a fost formulată cererea social-democraților, potrivit documentelor insolvenței Romaero, analizate de Profit.ro.
Social-democrații sunt reprezentanți în această speță de firma MP Partners a avocatului Viorel Mocanu, care este și reprezentantul PSD în Biroul Electoral Central constituit pentru alegerile locale de luna viitoare. Contactați de Profit.ro pentru explicații și detalii privind sursa de proveniență a creanței PSD asupra Romaero, nici Mocanu și nici purtătorul de cuvânt al partidului, senatorul Lucian Romașcanu, nu au transmis vreun răspuns până în momentul publicării acestui articol.
INEDIT Un partid de la guvernare are de recuperat bani de la Romaero. Compania de stat strategică de apărare, insolventă, a recunoscut momentan datorii totale de peste 851 milioane lei
by Redactia
19 views
19