ZF/FirstBank Lecţii de Business. Vasile Godîncă-Herlea, cofondator al Impetum Group, fondator Azitis: Dacă eşuezi, eşuează rapid. E ca la medic. Cu cât intervii mai repede, cu atât mai bine

by Redactia
16 views

Eşecul ar trebui tratat chirurgical pentru că prelungirea stării de dificultate duce la uzura echipelor, lucru care face şi mai provocatoare o eventuală redresare. Dar pentru mulţi antreprenori, a restructura rapid este foarte dificil pentru că afacerea este, de cele mai multe ori, la fel de apropiată ca familia, astfel că măsurile drastice sunt aplicate cu întârziere, spune Vasile Godîncă-Herlea, cofondator al Impetum Group şi fondator Azitis, într-un nou episod al emisiunii Lecţii de Business.

Impetum Group înseamnă astăzi CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, ROCA Investments, soluţie de private equity care urmăreşte consolidarea şi scalarea IMM-urilor româneşti cu potenţial, ROCA X, venture capital destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie, şi Agista, fond de growth equity cu focus pe companii care au demonstrat o creştere susţinută cu resurse limitate în nişa în care activează şi care caută să-şi accelereze scalarea la nivel naţional şi internaţional.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More