De-a lungul anilor, partenerii Nordis Management au încercat să-și obțină banii datorați de către dezvoltatorul imobiliar punând sechestru pe autoturismele de lux ale firmei
În proprietatea firmei Nordis Management SRL găsim mai multe autoturisme de lux, cele mai multe achiziționate în leasing, pe care creditorii constructorului imobiliar au pus sechestru în scopul recuperării datoriilor. Lista autoturismelor, în cazul unora prețul de achiziție depășind suma de 100.000 euro, arată că în ciuda numeroaselor procese pe rol firma imobiliară a făcut numeroase achiziții de lux.
Sechestru pe limuzinele Mercedes-Benz
Nordis Management SRL, controlată de de asociații Ciorbă Vladimir Răzvan, cu 46 %, Mapp Development SRL, cu 46 %, și Mihai Alexandru, cu 8 %, acumulase datorii de 447 milioane lei, pe datele financiare de anul trecut. Cifra era în scădere, de la vârful înregistrat în urmă cu doi ani, când datoriile dezvoltatorului imobiliar ajunseseră la 566 de milioane.