CITR, administrator judiciar provizoriu în dosarul privind deschiderea procedurii de insolvenţă a Nordis Management SRL

by Redactia
9 views

CITR a fost numit recent administrator judiciar provizoriu de către Tribunalul Bucureşti în dosarul privind deschiderea procedurii de insolvenţă a Nordis Management SRL, a anunţat miercuri CITR într-un comunicat.

În prezent, procedura se află în etapa primelor măsuri din perioada de observaţie, respectiv cea de notificare a tuturor creditorilor, întocmirea tabelului preliminar al creditorilor, inventarierea şi evaluarea bunurilor companiei.

În următoarea perioadă, CITR va notifica toţi creditorii, va analiza toate declaraţiile de creanţă ce se vor înscrie în termenul precizat, va demara inventarierea şi evaluarea întregului patrimoniu, va analiza cauzele şi împrejurările care au determinat ajungerea în insolvenţă şi va lua toate măsurile prevăzute de lege pentru această etapă, precizează compania de insolvenţă.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More