Antreprenori locali. O fabrică născută dintr-o nevoie în pandemie caută să evite insolvenţa. Fabrica de măşti şi combinezoane Techtex, o investiţie de peste 20 mil. euro, intră în concordat preventiv după o scădere de 33% a businessului în 2023

by Redactia
40 views

Concordatul este o procedură judiciară de prevenire a insolvenţei ♦ Şi Taparo, principala companie din grup şi cea care produce mobilier tapiţat, şi-a cerut şi ea intrarea în concordat preventiv, însă cererea i-a fost respinsă chiar şi la apel ♦ Businessul celor două companii a fost în scădere în 2023.

Techtex SRL, companie specia­lizată în producţia de textile teh­nice, parte a grupului Taparo, una dintre cele mai mari afaceri antreprenoriale din sectorul mobilierului tapiţat, a intrat în procedura de concordat preventiv. Admi­nistrator concordatar a fost numit CITR Filiala Cluj SPRL. Techtex este o companie care a cunoscut dezvoltarea în pandemie, familia Filip investind circa 20 de milioane de euro, conform datelor din 2020, în dez­voltarea unei fabrici de textile medicale, adică măşti (brandul Dr.Albert), halate, combinezoane, lenjerii de pat etc. însă, după trei ani consecutivi de creştere, Techtex a cunoscut în 2023 o scădere a cifrei de afaceri. Astfel, compania a ra­portat o cifră de afaceri în scădere cu 33% faţă de anul precedent, la 87 mil. lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Profitul net al companiei a crescut însă uşor la 3,7 mil. lei. Compania a avut în medie un număr de 169 de angajaţi, faţă de 283 în anul anterior şi 316 în 2021.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More