Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni din 2024. Zonele cu cele mai multe falimente

by Redactia
9 views

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 6.184 de firme (număr în creştere cu 5,44% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2023) şi în judeţele Constanţa (1.644, plus 24,45%), Ilfov (1.633, plus 28,48%), Cluj (1.557, plus 4,43%), Timiş (1.351, minus 4,86%) şi Iaşi (1.151, plus 19,40%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 146 (plus 0,69% faţă de primele nouă luni din 2023), Ialomiţa (169, plus 4,32%), Mehedinţi (190, plus 4,4%), Caraş-Severin (215, plus 3,86%) şi Călăraşi (221, minus 11,24%).

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More