Insolvența este definită legal ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Legiuitorul a instituit o prezumție relativă de insolvență, care operează atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor. Caracterul relativ al acestei prezumții permite debitorului să dovedească, prin orice mijloace de probă, că dispune de fondurile necesare pentru achitarea datoriilor exigibile.
În ceea ce privește sfera de aplicare, procedurile de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil, precum și regiilor autonome. Totuși, legea exclude în mod expres anumite categorii de la aplicarea procedurii. Astfel, nu pot face obiectul acestei proceduri persoanele care exercită profesii liberale (cu mențiunea că procedura poate viza totuși întreprinderea acestora, dar nu și statutul lor profesional), unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, precum și entitățile care au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică. De asemenea, sunt excluși și subiecții care se supun unor dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor.