Ultimul colos industrial al Gorjului a intrat în INSOLVENȚĂ!

by Redactia
42 views

Cea mai mare uzină de reparații utilaj minier din Gorj, Grupul Reparații Industriale și Montaj Excavatoare X SRL, cunoscută ca fosta GRIMEX, și-a declarat insolvența, după ce a înregistrat pierderi uriașe, în ultimii șase ani, și înregistrează datorii de 58.797.309 lei (aproape 12 milioane de euro), către Finanțele Publice, administrațiile publice din Tg-Jiu și Motru, precum și către alte societăți comerciale. Tribunalul București a admis cererea societății de deschidere a procedurii generale de insolvență, din cauza incapacității acesteia de a-și plăti datoriile ”bugetare, salariale şi chirografare, pe care nu le poate achita ca urmare a insuficienței disponibilităților bănești”. Astfel, după ce a trecut printr-o reorganizare judiciară, la începutul anilor 2000, fosta societate Grimex SA, cumpărată, în urmă cu 18 ani, de omul de afaceri Nicolae Sarcină, se află, din nou, într-o perioadă dificilă. Una din cauzele care au condus la starea de insolvență este și activitatea tot mai redusă din minerit și, implicit, contractele tot mai mici scoase la licitație de CE Oltenia pentru reparații în carierele miniere.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More