Numărul dosarelor de insolvenţă la nivel naţional a ajuns la 949 în septembrie 2025, față de aproximativ 900 de insolvențe în luna august al aceluiași an

by Redactia
13 views

Numărul dosarelor de insolvenţă la nivel naţional a ajuns la 949 în septembrie 2025, față de aproximativ 900 de insolvențe în luna august, conform datelor disponibile pe platforma de analiză financiară RisCo.ro citate de Agerpres.

Datele din ultimele 12 luni arată o creştere semnificativă a dosarelor deschise, de la 581 în septembrie 2024 la 949 în septembrie 2025, în creștere cu 63%.

„Având în vederea situaţia economică actuală, este esenţial să promovăm o responsabilizare financiară mai strictă şi să intensificăm verificările firmelor, pentru a preveni riscurile asociate acestei creşteri”, susţin specialiştii RisCo.ro.

De la un singur dosar de insolvenţă în septembrie 2024, la şapte dosare în aceeaşi lună aferentă anului 2025, judeţul Vrancea se remarcă printr-o creştere a numărului de firme ce intră în insolvenţă. În termeni relativi, creşterea este de 600%, dar numărul dosarelor este totuşi redus. Această creştere este cauzată şi de factorii regionali, însă presiunile fiscale şi dificultăţile în adaptarea la noile condiţii economice contribuie la agravarea situaţiei financiare a companiilor, se menţionează într-un comunicat al platformei.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More