Familia Pambuca, cunoscută în Constanța pentru afacerile din domeniul protecției și gărzii, bifează o nouă insolvență. Societatea Pambu Security Service SRL (înființată în 2014) a depus, în data de 17 noiembrie 2025, la Tribunalul Constanța, cererea de deschidere a procedurii insolvenței, dosarul fiind înregistrat sub numărul 5828/118/2025 pe rolul Secției a II-a Civile, în materia falimentului.
Compania figurează ca debitor, iar cererea vizează procedura la solicitarea proprie, pe fondul unor pierderi financiare consecutive, datorii acumulate la ANAF și instituirea mai multor măsuri de executare asupra bunurilor firmei.
Datorii la ANAF, sechestre și pierderi financiare
Potrivit documentelor fiscale, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a emis în lunile iulie și septembrie 2025 trei procese-verbale de sechestru (acte adiționale), prin care a indisponibilizat:
1 autoturism Volkswagen Golf, 2 telefoane mobile iPhone 11 Pro Max, 5 piese de mobilier. La data de 30.09.2025, societatea figura cu creanțe restante către ANAF în valoare de 135.979 lei, reprezentând datorii la bugetul de stat, contribuții sociale și de sănătate.
