REFORMA 9. Compania Națională a Metalelor Prețioase și Neferoase Remin SA Baia Mare, companie a statului (prin Ministerul Economiei) menținută ilegal în insolvență de 16 ani (!), a fost introdusă pe lista actualizată a companiilor de stat din Reforma 9 din PNRR, pentru un control unitar al guvernanței corporative și accelerarea restructurării, structură guvernamentală condusă de vicepremierul Oana Gheorghiu. Decizia a fost formalizată printr-un memorandum adoptat de Guvernul României.
Practic, cele 21 de companii de stat din sectoare strategice incluse pe această listă intră în procesul de analiză/evaluare al Comitetului interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9. Guvernul a motivat extinderea listei prin întărirea capacității statului de a respecta obligațiile asumate prin PNRR, în special cele privind managementul profesionist, transparența și eficiența întreprinderilor publice.
Reforma 9 are ca scop modernizarea întreprinderilor de stat și reducerea pierderilor cronice, angajamente asumate de România în fața Comisiei Europene. Printre măsurile care pot fi luate acolo unde se constată acumularea repetată a datoriilor: reorganizare sau închidere.
Remin a intrat în insolvență în anul 2009, având datorii de 557,55 milioane de lei. Astăzi, datoriile Remin au depășit pragul de 600 de milioane de lei, deși o firmă aflată în insolvență NU are voie, conform legii, să acumuleze noi datorii,
