O companie de taxi din Constanța a intrat în insolvență! Iată termenele limită anunțate de administratorul judiciar

by Redactia
10 views

O companie de taxi din Constanța, cu sediul în cartierul Palazu Mare, a intrat în insolvență, decizia fiind luată la finele anului 2025 de către magistrații Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța.

În speță, este vorba despre compania Express Transport SRL, axată pe servicii de taxi, societate ce abia fusese înființată, în septembrie 2025. Hotărârea instanței a fost luată în dosarul 6655/118/2025, cauză în care, prin Încheierea 638/2025, judecătorul sindic a admis cererea formulată de Express Transport SRL și a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței.

Următorul termen a fost stabilit la data de 23 martie 2026.

Iată minuta Încheierii 638/2025 a Tribunalului Constanța:

„ÎNCHEIERE 23.12.2025: Admite cererea formulată de debitoarea EXPRESS TRANSPORT SRL.

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei EXPRESS TRANSPORT SRL.

Desemnează, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe Cabinetul Individual de Insolvenţă Evdochim Mariana. Fixează termen de judecata la data de 23.03.2026, ora 09.30, complet F6.

Document: Încheiere de şedinţă (secretă) 638/2025 23.12.2025“

insolvență companie taxi Express Transport SRLTermenele anunțate de administratorul judiciar

Potrivit licitațiapublica.ro, adminisratorul judiciar al Express Transport SRL, desemnat în dosarul 6655/118/2025 al Tribunalului Constanța, a anunțat deschiderea procedurii insolvenței la data de 23 decembrie 2025

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More