Administratorul special (Mihai Eduard Frasin) și conducerea executivă (Ovidiu Gîlcă, director general) a companiei Remin SA Baia Mare, firmă a statului intrată în al 17-lea an de insolvență și ale cărei datorii depășesc deja 600 de milioane de lei, cer creditorilor să le aprobe cheltuirea a circa 4,6 milioane de lei pentru a analiza sterilul minier din 4 iazuri pe care le are în administrare, pentru ca ulterior să vândă aceste depozite care totalizează circa 44,7 milioane de tone de deșeuri miniere cu conținut de aur, argint, plumb, zinc și cupru, dar și de cadmiu, nichel, mangan, galiul, germaniu, wolfram, titan ș.a.m.d.
Iazurile de decantare luate în discuție sunt Bozânta Mare, Săsar, Bloaja Avarie (din Strâmbu Băiuț) și Leorda (din Băiuț), practic cele 4 rămase scriptic „în conservare” din cele 17 depozite de steril minier pe care le gestiona Remin înainte de închiderea industriei (dintre acestea, 12 au fost chipurile ecologizate sau lucrările de ecologizare sunt în curs de execuție, iar unul, cel de la Meda din Baia Mare, a fost prelucrat).
Mii de metri forați, mii de analize chimice
