Creditorii Damen Mangalia decid strategia de vânzare a șantierului naval. Activele sunt evaluate între 84 și 184 de milioane de euro, iar Rheinmetall și MSC și-au anunțat interesul

by Redactia
8 views

Creditorii Damen Mangalia sunt convocați vineri pentru a aproba strategia de valorificare a șantierului naval din Mangalia, aflat în faliment, una dintre cele mai importante etape ale procedurii de lichidare. Miza este stabilirea modului în care vor fi scoase la vânzare activele companiei și a prețului de pornire al licitației.

Potrivit documentelor consultate de News.ro, valoarea de piață a șantierului este estimată la aproximativ 184 de milioane de euro, în timp ce valoarea de lichidare este de 84,1 milioane de euro. Diferența semnificativă dintre cele două evaluări ar putea influența decisiv interesul investitorilor și strategia statului român.

La ședința organizată de lichidatorul judiciar CITR sunt așteptați reprezentanții celor 191 de creditori care au de recuperat aproape 2 miliarde de lei de la companie. Principalul punct pe ordinea de zi vizează aprobarea raportului privind valorificarea activelor și regulile de organizare a licitației.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More