Noua strategie de vânzare a Șantierului Naval Mangalia, deja în faliment, a fost aprobată de Adunarea Creditorilor.
Astfel, vor fi cel puțin șase licitații, fiecare la valoarea de piață de 184 de milioane de euro. Măsura este catalogată însă drept „tardivă și inoportună” de către sindicaliști, care avertizează că în scurt timp șantierul va fi pustiu, ca urmare a concedierilor colective, scrie News.ro.
Anunțată inițial pentru vineri, 22 mai, conform convocării făcute de lichidatorul judiciar CITR SPRL, filiala Constanța, noua Adunare a Creditorilor a adoptat strategia de valorificare în bloc a activului funcțional “Șantierul Naval Mangalia”.
Principala modificare viza “organizarea a cel puțin șase ședințe de licitație publică cu frecvență lunară și cu preț de pornire de 100% din valoarea de piață a activului funcțional Șantierul Naval Mangalia”, conform documentului consultat de News.ro.
În aceeași ședință, creditorii au aprobat și regulamentul de vânzare aferent, respectiv instrucțiunile de desfășurare a licitației.
Este cea de-a doua încercare de a stabili condițiile de vânzare la licitație a șantierului. Precedenta, din 8 mai, a eșuat după ce principalul creditor, Damen Holding B.V. (care deține 69,5% din totalul datoriilor) s-a opus strategiei de valorificare propuse la acel moment.
Printre cei care au votat atunci împotrivă au fost sindicatul Navalistul și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția de stat a susținut vânzarea în bloc a șantierului, dar la valoarea de piață de 184 de milioane de euro, nu la cea de lichidare, de 84 de milioane de euro.
Conform Procesului verbal al ședinței, la adunarea de marți au fost prezenți 18 dintre cei 191 de creditori, însumând 93,4% din totalul creanțelor.
