Restructurarea out of court ar trebui să devină prima linie de prevenție în redresarea companiilor aflate în dificultate, în completarea instrumentelor preventive formale – concordatul preventiv și acordul de restructurare – care își păstrează rolul atunci când dialogul direct nu mai este suficient, a declarat Mircea Șomlea, Partener INFINEXA, în cadrul dezbaterii „Restructurarea – măsură de prevenire a insolvenței”, organizată de Financial Intelligence. O restructurare construită din timp și calibrată corect poate menține expunerea bancară în categoria performantă, chiar dacă este restructurată, și păstrează deschisă fereastra de finanțare suplimentară pentru companie, un avantaj care se transferă inclusiv într-o eventuală procedură formală ulterioară.
Partenerul INFINEXA a pornit de la o observație de consens cu ceilalți speakeri: accesul la finanțare este determinant pentru succesul oricărei proceduri de restructurare. Pe acest fundal, a subliniat că România are astăzi un cadru normativ modern, aliniat practicilor europene, dar că rezultatele depind, în egală măsură, de modul în care acest cadru este folosit și, mai ales, de momentul în care intervine compania.
