În articolul precedent am arătat cum CITR, administratorul judiciar al Șantierului Naval Damen Mangalia, acționează în detrimentul companiei pe care ar trebui să o protejeze și contestă raportul ANAF care documentează modul în care grupul olandez a decapitalizat compania românească.
Am arătat și miza reală a contestației: dacă raportul ANAF este desființat, dispare singurul instrument oficial pe baza căruia masa credală ar mai putea recupera valoarea extrasă către Olanda. În articolul de față prezentăm, în detaliu, exact aceste mecanisme. Adică ceea ce administratorul judiciar al companiei românești încearcă să șteargă din ecuația juridică a procedurii.
Pentru început, trebuie spus un lucru fundamental: Șantierul Naval Damen Mangalia nu a funcționat niciodată ca o companie românească independentă. A funcționat ca o operațiune de execuție pentru grupul olandez Damen. Și aceasta nu este o caracterizare jurnalistică, ci concluzia care se desprinde direct din documentele oficiale ale Damen, depuse la ANAF în propriul Dosar al Prețurilor de Transfer. Sunt aceleași documente pe care CITR alege acum să le ignore atunci când contestă raportul Fiscului.
În aceste documente, întocmite și asumate de chiar Damen, se arată că șantierul din Mangalia este “producător pe bază de contract, entitate cu profil funcțional redus”. Cu alte cuvinte, conform propriilor declarații ale companiei către Fisc, Damen Mangalia nu este un actor economic autonom, ci un executant pentru filialele olandeze ale grupului.