″Fantoma″ RAFO Onești: România vrea să-l împiedice pe fostul proprietar rus al rafinăriei să pună în executare sentința arbitrală prin care statul a fost obligat să-i plătească 85 milioane euro plus dobânzi

by Redactia
6 views

Statul român caută avocați pentru demersuri juridice prin care să împiedice punerea în executare a sentinței arbitrale, din ultima parte a anului 2024, prin care un tribunal de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington a decis că România trebuie să-i plătească fostului proprietar al rafinăriei RAFO Onești suma totală de aproape 85 milioane euro, reprezentând despăgubiri și costuri arbitrale, la care se adaugă dobânzi, conform datelor Profit.ro.

Până în 2016, un procent de 96,5% din capitalul companiei RAFO SA a fost deținut de grupul austriac Petrochemical Holding GmbH, controlat și condus de omul de afaceri rus Iakov Goldovski.

Rafinăria a fost oprită în 2008, iar firma operatoare este în faliment din 2016. Ulterior verdictului, anunțat în exclusivitate de Profit.ro, România a inițiat o acțiune în anularea acestuia. Recent, luna trecută, a avut loc o audiere în cadrul procedurii de anulare, la Londra și prin videoconferință.

Acum, Ministerul Finanțelor vrea să achiziționeze servicii de asistență și reprezentare juridică în vederea formulării și introducerii unei acțiuni în fața instanțelor competente din Austria, având ca scop blocarea/încetarea oricărei acțiuni menite să conducă la recunoașterea și/sau executarea hotărârii arbitrale.

Read more.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More