Conturile ROMATSA au fost blocate de Pfizer în dosarul vaccinurilor. Ședință de urgență la Ministerul Finanțelor și reacția companiei

by Redactia
7 views

Conturile ROMATSA au fost blocate miercuri în urma procedurii de executare silită inițiată de Pfizer împotriva statului român. Autoritatea Aeronautică și Ministerul Finanțelor au fost informate despre măsurile de poprire, potrivit surselor Antena 3 CNN. 

UPDATE: „Regia Autonomă „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” – ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român, pentru o sumă totală de 3.419.721.100,56 RON (principal și dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperar

Notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută. În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluționarea litigiului.

Read more.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More