Petrotel Lukoil, compania operatoare a rafinăriei ploieștene omonime, controlată direct de traderul de mărfuri Litasco, înregistrat în Elveția și parte a grupului rus Lukoil drastic sancționat de Statele Unite, intrată recent în insolvență la cererea proprie, prezintă un risc de faliment de peste 80%, potrivit administratorului judiciar provizoriu al companiei.
″Pe fondul analizei activității economice în perioada 2023-2025, se desprind următoarele:
– indicatorii de lichiditate necorespunzători și capitalul de lucru negativ;
– ratele de rentabilitate negative;
– nivelul solvabilității globale situat sub valorile considerate optime;
– faptul că societatea s-a confruntat cu o lipsă de lichidități, situație care a dus la imposibilitatea achitării datoriilor în creștere;
– riscul ridicat de finanțare și concentrare datorat dependenței importante de finanțarea și relațiile comerciale cu alte entități din grupul Lukoil.
Conform metodei de apreciere a stării globale a societății din punct de vedere economico-financiar numită metoda scorurilor, societatea a avut probleme începând cu anul 2023 și până în prezent, existand un risc de faliment de peste 80%″, se arată într-un document al administratorului, analizat de Profit.ro.
Read more
