Rafinăria Petrotel-Lukoil de la Ploiești, a treia cea mai mare din România, oprită acum 11 luni pe fondul sancțiunilor internaționale aplicate gigantului petrolier rus și intrată în insolvență – a cărei situație a fost detaliată luni în presa economică internațională – poate fi repornită în orice moment, ceea ce ar contribui semnificativ la capacitatea de rafinare a României, implicit a Europei, aflată încă într-o criză a carburanților, dar ar însemna și o redresare a încasărilor, implicit contribuții la buget și plăți mai susținute către creditori, conform poziției transmise de conducerea companiei, la solicitarea Mediafax.
Rafinăria Petrotel este oprită, dar nu abandonată, ci, dimpotrivă, este pregătită pentru repornire, au transmis oficialii Petrotel-Lukoil, la solicitarea Mediafax, după ce cazul ei a apărut într-un amplu articol în Financial Times privind situația activelor Lukoil.
„Teoretic, suntem pregătiți tehnic de repornire, doar să facem testele necesare”, a declarat Dan Dănulescu, director general executiv și președinte al directoratului Petrotel, pentru Mediafax.
Potrivit oficialilor, rafinăria Petrotel din Ploiești nu produce carburanți de aproape un an, a intrat în insolvență pe 26 august, dar acest lucru nu înseamnă că platforma industrială a fost abandonată sau lăsată să se degradeze, ci în continuare focusul este pe conservarea instalațiilor, mentenanța echipamentelor și păstrarea capacității tehnice de repornire.
