Rafinăria Petrotel-Lukoil are datorii de peste 1,5 miliarde de lei, valoare verificată și admisă de instanță, conform tabelului preliminar al creanțelor publicat, marți, în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI), așa cum a dispus instanța Tribunalului Prahova pe 26 august, când a admis cererea debitoarei de intrare în insolvență.
Totalul datoriilor pe care le are rafinăria Petrotel-Lukoil, verificate și admise de instanță, este de 1,5 miliarde de lei. Din această sumă însă, creanțele garantate, salariale, bugetare și ale furnizorilor sunt de aproximativ 324 de milioane de lei, iar grosul îi revine acționarului majoritar, Litasco, care i-a acordat împrumuturi pentru a-și susține activitatea, de 225 de milioane de euro (aproximativ 1,18 miliarde de lei).
În tabel sunt incluse 89 de creanțe chirografare, inclusiv a acționarului majoritar – adică creanţe ale persoanelor care nu beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului – care însumează 1,46 de miliarde de lei, suma admisă, cu aproximativ 55 de milioane mai puțin decât suma solicitată (1,51 miliarde de lei).
La capitolul creanțe garantate apare suma de 28 de milioane de lei a Exim Bank, creanță înscrisă sub condiție suspensivă fără drept de vot.
