Industria auto din România a intrat în zona de risc. Zeci de mii de locuri de muncă au dispărut și producția locală a scăzut cu 12,7%!

by Redactia
13 views

INFINEXA, societate românească specializată în restructurare corporativă și finanțarea companiilor aflate în dificultate, avertizează că industria auto din România a intrat deja într-o zonă de risc accentuat: în ultimii patru ani, companiile din sector și-au redus personalul cu peste 30.000 de oameni, deși cifra de afaceri a industriei a crescut. În plus, în primul semestru al anului 2026, producția locală de autovehicule a scăzut cu 12,7%, în timp ce piața europeană a crescut cu 5,7% în aceeași perioadă. INFINEXA a analizat 2.325 de companii din lanțul auto românesc în cel mai recent raport INFINEXA Insights.

„Insolvențele din sector nu arată amploarea deteriorării industriei auto și nici nu ne așteptăm să apară proceduri majore deschise în sector, deci riscăm și mai mult dacă ne uităm la indicatorul greșit. Scăderea industriei se reflectă în relocarea fabricilor și pierderea locurilor de muncă. Companiile străine își permit să închidă facilitățile locale și să se mute în afara României. De aceea, insolvențele care vor apărea nu vor indica corect dificultatea din industrie”, a declarat Adrian Lotrean, CEO INFINEXA.

Raportul INFINEXA, realizat pe baza analizei a 2.325 de companii din lanțul auto românesc, dintre care 936 formează perimetrul principal de analiză pentru 2025, arată că deteriorarea sectorului se produce mai întâi în ocupare, marje și alocarea viitoarelor programe de producție și abia ulterior ajunge în statisticile de insolvență.

Read more

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More