Peste 5.250 de companii au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului 2026, în creştere cu aproximativ 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind înregistrat cel mai ridicat nivel din 2018 încoace, potrivit unei analize realizate de CITR, pe baza estimărilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
„Anul trecut spuneam că se închide cortina pentru companiile zombie, iar datele din 2026 arată că presiunea a urcat la companiile mari. Totalul insolvenţelor creşte moderat, dar numărul companiilor cu active de peste 4 milioane de euro intrate în procedură este mai mult decât dublu, iar aici se schimbă natura riscului. O companie mare este, de fapt, finanţată de furnizorii ei, iar când aceasta se opreşte din plată, dificultăţile se transmit în lanţ. Semnalele sunt deja în date: marje în scădere, îndatorare în creştere, restanţe către furnizori concentrate în firmele subcapitalizate, iar agricultura arată simultan presiune în bilanţuri, în bănci şi în instanţe. Pentru companiile încă viabile, momentul intervenţiei decide cât se mai poate salva”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, citat în comunicat.
