A fost soluționat un litigiu, cu o miză financiară importantă, între Electrocentrale București și ANAF

by Redactia
14 views

Electrocentrale (Elcen) București, aflată în subordinea Ministerului Energiei, este compania care produce energia termică pentru București, iar Termoenergetica (fosta RADET), din subordinea Primăriei Capitalei, este compania care distribuie agentul termic și încasează facturile de la oameni. La începutul anului 2024, Guvernul a aprobat un Memorandum prin care se dorește, din nou, fuziunea celor două companii, amintește Hotnews.ro, precizând că în 2013 procesul chiar a fost la un pas de a se finaliza, însă s-a blocat din cauza unor probleme juridice, dar și din cauza datoriei istorice a RADET către Elcen. Între timp, Elcen a intrat și a ieșit din insolvență, iar compania RADET a intrat în faliment și a rămas Termoenergetica în locul acesteia.

În 2020, inspectorii din cadrul Direcţiei de Administrare a Marilor Contribuabili a ANAF au efectuat o inspecţie fiscală parţială având ca obiect soluţionarea decontului de TVA cu opţiune de rambursare depusă de Electrocentrale (Elcen) București pentru luna decembrie 2019, conform căreia compania a solicitat rambursarea T.V.A. în valoare de 527.604.658 lei aferentă lunii decembrie 2019, rezultată din operaţiunile de regularizare (ajustare T.V.A.) ce s-au efectuat pentru clienţii litigioşi pentru care a fost deschisă procedura falimentului.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More