Analiză Sierra Quadrant: Numărul firmelor aflate în dificultate a atins un record al ultimilor 5 ani. ”Oamenii de afaceri trebuie să îşi creioneze planurile de business pentru 2025 pornind de la un minim buffer financiar pentru a avea o plasă de salvare în caz de criză”

by Redactia
26 views

Numărul firmelor aflate în dificultate, în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, a atins un record al ultimilor 5 ani, cele mai multe fiind active în domenii precum comerţ, imobiliare, transport, activităţi profesionale şi servicii, potrivit unei analize Sierra Quadrant.

În acelaşi timp, perspectivele următoarelor 12 luni nu arată deloc încurajator din punct de vedere economic, astfel că pentru multe companii graniţa dintre supravieţuire şi faliment va fi una extrem de subţire, diferenţa urmând să fie făcută de măsurile de restructurare pe care le vor lua, spun analiştii.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, analizate de Sierra Quadrant, totalul firmelor aflate în dificultate după primul semestru din 2024 – în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, a crescut la 82.000, cu peste 17.000 faţă de anul trecut în acelaşi interval. Spre comparaţie, în urmă cu 10 ani pe piata erau 72.022 de firme cu probleme.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More