Anchetă: Afacerile de familie cu iz penal pe care fostul șef al ANRE le ascunde

by Redactia
20 views

Demis recent de la șefia ANRE, Dumitru Chiriță visează să obțină un post important la stat, însă o anchetă marca Antena 3 CNN a scos la iveală numeroase afaceri de familie cu iz penal pe care acesta le ascunde.

După ce a gestionat groaznic criza facturilor la energie și gaze, demis recent de la șefia ANRE, Dumitru Chiriță visează la un post cald la stat.

Atât el, cât și familia sa, au fost plătiți fie de stat, fie de companii strategice sau privați cu legături suspecte, fiind vorba despre afaceri ale căror ițe se opresc în curtea Gazprom, compania prin care Putin își exportă gazul pe tot mapamondul.

Una dintre firmele magnatului Ioan Niculae a fost băgată în faliment, după ce a întârziat mai multe plăți.  Una dintre acestea viza un contract de intermediere, încheiat cu un afacerist din Basarabia,  subcontractor al Gazprom.

Tribunalul Ialomița a decis ca misteriosul afacerist basarabean, Igor Cupeț, să primească un comision de aproape două milioane de dolari de la firma lui Niculae.

Moldoveanul a mijlocit un import de gaze de la Gazprom via Imex Oil Ltd, iar avocat în această afacere de succes i-a fost Răzvan Chiriță, fiul…

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More