35
Daniel Apostol, purtător de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a declarat la Digi 24 că în vederea protecției consumatorilor, ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA.
Întrebat la ce nivel, în ce perioadă și pentru cine, Daniel Apostol a răspuns că ASF analizează toate aspectele.
Acesta spune că instituția analizează toate datele necesare unor astfel de servicii, prin care ar putea fi vizate atât persoanele fizice, cât și juridice.
ASF a transmis că tarifele de referință la asigurările auto RCA au crescut în medie cu 16,28%, în februarie 2023 comparativ cu august 2022, despre care Economedia a scris aici. Inițial, instituția a publicat un grafic în care tarifele de referință la asigurările auto RCA au crescut în medie cu 13,06%. Ulterior ASF a retras graficul și l-a șters de pe site, transmițând că urmează să revină cu o formă corectă.