Audiată timp de patru ore. Le Pen, despre apropiere de regimul lui Putin

by Redactia
6 views

Marine Le Pen a respins orice apropiere de regimul lui Vladimir Putin în cursul unei audieri parlamentare, unde deputata Adunării Naţionale (fostul Front Naţional) a dat explicaţii în special despre un împrumut contractat de partidul său de la o bancă rusească, relatează Reuters potrivit Agerpres.

Timp de aproape patru ore, în faţa Comisiei de anchetă referitoare la ingerinţe străine în partidul Adunarea Naţională, fosta candidată la Palatul Elysee şi-a justificat alegerea de a recurge în 2014 la un împrumut din partea unei bănci ruseşti pentru a-şi finanţa mişcarea, aflată pe atunci în grave dificultăţi financiare.

Marine Le Pen a explicat dificultăţile partidului la vremea respectivă pentru a găsi în Franţa şi în Europa o bancă dispusă să accepte să-i împrumute bani.

După ce a primit răspunsuri pozitive din China, Iran şi Rusia, împrumutul de nouă milioane de euro a fost în final contractat de la First Czech-Russian Bank, cu o dobândă de 6%. Acesta prevedea iniţial plata dobânzii în fiecare trimestru şi o rambursare unică în septembrie 2019.

Apoi, banca a dat faliment şi a fost preluată de societatea rusă Aviazapchast, iar Frontul Naţional a renegociat împrumutul care ar urma „să fie stins în 2028”, a spus Marine Le Pen…

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More