BDO Audit, societatea care a auditat în majoritatea anilor de boom City Insurance (cea mai mare …
Redactia
-
-
Insolventa
Noul plan de reorganizare de la Dinamo. Răzvan Zăvăleanu: “Clubul devine mai atractiv”
by Redactia54 viewsAdministratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a întocmit un nou plan de reorganizare a clubului, care va …
-
Importanţi creditori au cerut falimentul CET-ului care a funcţionat pe cărbune, după ce a intrat în …
-
Insolventa
ART CONSTRUCT TIMIŞ: Insolvenţă cu datorii declarate de 16,8 milioane lei… duble faţă de finalul anului 2021; debitoarea consideră că a ajuns în incapacitate de plată din cauza AQUATIM; firma la care asociat majoritar este Bianca Maria CARAIMAN (22 de ani!) a încasat două milioane lei de la MONTESSORI… şi nu a efectuat lucrările promise
by Redactia97 viewsCONSTRUCT TIMIŞ SRL Herneacova/Recaş (CUI/CIF: 39068036) a intrat în insolvenţă (oficial la propria cerere), iar în documentaţia depusă la Dosarul …
-
Insolventa
O mare companie din România intră în faliment! Procedurile au fost demarate în mod oficial
by Redactia65 viewsCombinatul de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte, companie cu o capitalizare de 255 milioane lei, va demara …
-
Insolventa
Finanțele Publice îl cheamă în instanță pe consilierul județean Cosmin Ciobanu, peședintele Organizației de Tineret a PSD Constanța
by Redactia66 viewsPotrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 3832/02.03.2022, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență Grecu Nicola a concluzionat că …
-
Economie
Azomureș – Cu cât ar trebui să se ieftinească gazele naturale pentru ca cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România să-și repornească activitatea
by Redactia48 viewsAzomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte cbimice și consumator industrial de gaze naturale din România, …
-
-
Insolventa
Cererea de insolvenţă împotriva RADIO SMART se va judeca pe 4 noiembrie 2022; firma la care MARIUS TUCĂ este asociat (40%) şi administrator are datorii la stat de 1,98 milioane lei… o nimica toată faţă de cele 29,6 milioane lei ale ALEPH MEDIA
by Redactia36 viewsPe data de 19 august 2022, UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FONOGRAME DIN ROMÂNIA (UPFR) – ASOCIAŢIA PENTRU …
-
Insolventa
Cereri de insolvenţă împotriva firmelor ieşene FIBRACIS GRUP şi MCH ACORDING CONSTRUCT
by Redactia110 viewsAdministraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Iaşi a depus o cerere de deschidere a procedurii de …