Autorii jafului de 20 de ani de la Băile Herculane: politicieni, șmenari, avocați, executori, evaluatori!

by Redactia
19 views

Ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție și procurorii DIICOT din Caraș-Severin au mers pe urmele jafului de la Băile Herculane și au stabilit componența grupului infracțional organizat care a prăduit tot ce era mai frumos în stațiunea de pe Valea Cernei, precum și modul de operare al acestuia.

În urma unei anchete întinse pe durata a mai mulți ani, s-a stabilit, fără îndoială, că Iosif Armaș, fostul portar de hotel, este liderul grupării infracționale și că acesta s-a impus nu pentru că ar fi fost în măsură să inspire teamă sau respect și nici pentru că ar fi avut putere financiară. Armaș s-a impus ca lider datorită funcțiilor pe care le deținea în cadrul societăților implicate în schema infracțională. El era președintele Consiliului de Administrație al SC Hercules SA, acționar majoritar și administrator special al SC Argirom Internațional SA, firmă care la rândul ei deținea peste 60% din acțiunile SC Hercules SA, și acționar majoritar prin aceeași SC Argirom Internațional la SC Zahărul Călărași SA. Astfel, spun anchetatorii, Armaș a avut puterea de a convinge persoanele de care avea nevoie să adere la grupul infracțional.

Read More

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More