Cunoscutul suporter rapidist Bogdan Tudor Baratky face o analiză amplă a derby-ului Rapid – Dinamo, 1-1, și remarcă problemele reale cu care se confruntă trupa lui Neil Lennon.
Când am deschis ochii pe fotbal, în anii 80-90, Dinamo era “dușmanul” numărul 1 al Giuleștiului. În perioada aia era greu să delimitezi fotbalul de politică, iar Dinamo reprezenta structurile de forță ale statului. Antipatia era clară, firească, fără echivoc. Rapid – Dinamo era în vremurile alea o luptă de cele mai multe ori inegală între fronda Giuleștiului și forța clubului Ministerului de Interne.
Bogdan Baratky, concluzii dure după Rapid – Dinamo 1-1! „Insolvență cu repetiție vs faliment fotbalistic”
Vremurile s-au schimbat, dar și astăzi suporterul rapidist, privește cu un amestec de stupoare și revoltă la insolvenţa cu repetiţie a clubului din Ştefan cel Mare, în condiţiile în care Rapidul este singurul club de fotbal din România retrogradat direct pe motiv de insolvenţă. Singurul! Retrogradare care a reprezentat brânciul decisiv spre faliment.