BREAKING Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia, la cererea companiei

by Redactia
16 views

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia, după ce grupul olandez Damen a cerut falimentul șantierului naval. Casa de insolvență CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar.

Instanța a stabilit data de 2 august 2024 ca termen pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, urmând ca pe 27 august 2024 să aibă loc prima şedinţă a adunării creditorilor.

„În acest proiect complex vom contribui cu tot know how-ul echipei CITR acumulat pe parcursul a peste 22 de ani în gestionarea unor restructurări prin procedura insolvenţei cu impact major în economia noastră. În următoarea perioadă echipa CITR va analiza activitatea companiei pentru a înţelege în profunzime businessul şi pentru a identifica condiţiile in care este posibila redresarea. Ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate şi claritate tuturor celor implicaţi. Aşa cum v-am obişnuit, vom asigura transparenţa întregului proces”, spune Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More