Criza bancară de la începutul acestui an nu s-a încheiat şi este posibil ca băncile să sufere pierderi asemănătoare cu cele din 2008, dacă Rezerva Federală nu va controla inflaţia, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), scrie Business Insider.

În raportul său anual publicat duminica trecută, aşa-numita bancă a băncilor centrale a pus în lumină efectele de durată ale falimentelor bancare din 2023, începând cu prăbuşirea Silicon Valley Bank la începutul lunii martie. Colapsul SVB, declanşat de pierderile suferite de obligaţiuni pe fondul creşterii ratelor dobânzilor, s-a transformat într-o criză mai amplă a băncilor regionale din Statele Unite, care a dus la căderea Signature Bank şi a First Republic Bank.

Experţii sunt de părere că eşecurile bancare au crescut riscul de recesiune, precum şi pericolul ca mai multe instituţii de credit să se apropie de pragul colapsului. Agustín Carstens, directorul general al Băncii Reglementelor Internaţionale, a avertizat cu privire la posibile pierderi bancare de “un ordin de mărime similar” cu cel din criza financiară din 2008, conform Business Insider.

Read More.