Producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureş (MCAB) a anunţat miercuri seară la Bursa de Valori Bucureşti că Sadalbari SLR, acţionar majoritar cu 90%, a intrat în faliment, cererea fiind depusă la Tribunalul Mureş de creditorul fiscal ANAF.
“Informează persoanele interesate cu privire la comunicarea sentinţei judecătoreşti nr. 276/16.11.2023 a Tribunalului Specializat Mureş cu privire la Dosarul nr. 119/1371/2017 prin care s-a dispus intrarea în procedura generală a falimentului a societăţii Sadalbari SRL, acţionar cu o deţinere de 89,76% în capitalul social al emitentului ROMCAB S.A. Precizăm că cererea de faliment a fost depusă de creditorul fiscal (ANAF). Textul integral al sentinţei şi încheierilor de şedinţă care fac parte integrantă din hotărâre este anexat la prezentul raport”, se arată în raportul publicat la BVB care poate fi consultat aici.
Potrivit datelor Termene.ro, Sadalbari SRL este controlată în proporţie de 92% de Motoplus Paneuro SRL, la rândul său controlată de Albu Adela Ioana (99,7%) şi Chiru Matei Dan (0,3%).