În cadrul dreptului comun domeniul contractelor este guvernat de o serie de principii de bază între care cele mai importante sunt libertatea contractuală și forța obligatorie a contractelor între părți. Aceste linii directoare vin și asigură atât securitatea circuitului civil, cât și dinamica economică pe o piață liberă și concurențială în care orice activitate comercială are ca scop final obținerea unui profit care să-i asigure viabilitatea.
Odată intrată în logica procedurii de insolvență, cadrul legal se schimbă iar relația contractuală dintre părți ajunge să părăsească într-o oarecare măsură dreptul comun.
Insolvența în sens larg, reglementată în sistemul nostru de Legea nr. 85/2014 (în continuare „Legea Insolvenței”), setează un cadru legal ușor atipic și diferit de dreptul comun în ceea ce privește relațiile contractuale stabilite de părți întrucât, dintr-o anumită perspectivă, pune într-un con de umbră principiul forței obligatorii a contractelor pentru a putea da prioritate principiului maximizării averii debitorului – principiul care prevalează în procedurile de insolvență.
În această lumină, fără a dori o abordare exhaustivă, vom expune o serie de aspecte reglementate de Legea Insolvenței care prezintă relevanță și trebuie luate în considerare în cadrul tranzacțional din domeniul imobiliar.