Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a anunțat un nou termen la care clubul ar putea ieși din insolvență.
Dinamo se află la a doua insolvență. Prima a fost depășită în 2015, după ce reprezentanții fostului patron Ionuț Negoiță au achitat doar 800.000 de euro din datoriile care însumau 17,5 milioane de euro.
În februarie 2024, Andrei Nicolescu anunța că planul este acela ca Dinamo să iasă din insolvență în luna iunie.
„Avem niște estimări cu privire la ieșirea din insolvență, dar depinde foarte mult de durata dosarelor conexe. E greu să luăm alte măsuri până nu se termină. Noi ne dorim ca până în iunie să ieșim din insolvență, dar nu depinde de noi. Depindem de termenele date de jucători, de căile de atac. Nu putem gestiona asta.
După ce vom avea toate dosarele închise, avem un termen de trei ani în care să ieșim din insolvență”, spunea Nicolescu. Ieșirea din insolvență a fost blocată de Vasile Șiman.
Andrei Nicolescu a venit cu un nou termen. Administratorul special din „Ștefan cel Mare” speră că Dinamo va ieși din insolvență la începutul anului 2025.